luni, 18 iunie 2018

558

Dogoni ( 2 )

Oamenii de știință au fost uimiți să constate că membrii acestui grup etnic african știau că Sirius („cea mai strălucitoare stea de pe cer”) nu este o singură stea, ci un sistem stelar binar – alcătuit din Sirius A și Sirius B.
Mai mult, „primitivii” Dogoni știau că Sirius B se rotește în jurul lui Sirius A pe o orbită eliptică și că îi ia 50 de ani pentru a face acest lucru. Posibila existență a lui Sirius B a fost avansată, ca ipoteză, de către americanul Alvan Clark abia în anul 1862. Dar existența lui Sirius B, o stea pitică albă ce are 98% din masa Soarelui, a devenit o certitudine abia după 1970, pentru oamenii de știință. Cum de conținea mitologia dogonă cunoștințe științifice mai exacte decât știința occidentală de acum un veac?
Steaua Sirius B este un corp ceresc care, deși are un volum aproximativ egal cu cel al Terrei, are o masă enormă, apropiată de cea a Soarelui. Sirius B este o stea „densă”, grea. Se pare că și acest aspect a fost cunoscut, din vechime, de către misterioșii Dogoni. În legendele dogone, Sirius B poartă numele de Po ToloTolo înseamă stea, în vreme ce Po este numele prin care Dogonii se referă la o plantă cerealieră ale cărei semințe sunt neobișnuit de grele, pentru mărimea lor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu