joi, 7 iunie 2018

547

Secretarul general al PSD, Marian Neacşu a declarat că speră ca mitingul de sâmbătă să fie unul paşnic şi mizează pe responsabilitatea liderilor #rezist, cei care au protestat luni de zile în Piaţa Victoriei. În spaţiul online au apărut şi filmuleţe de promovare a protestului PSD.
"Deşi mitingul este într-adevăr organizat de PSD, au fost invitaţi să participe toţi cei care susţin cauza noastră. Colegii de la ALDE şi-au anunţat, şi ei, participarea. Mulţi români din Bucureşti, dar şi din alte oraşe şi sate vor fi prezenţi în piaţă. Am stat de vorbă, ieri, cu oameni din Botoşani, care nu sunt membri PSD, dar mi-au spus că ţin să fie în Piaţa Victoriei. Deci nu e vorba doar despre un miting al PSD pentru că noi nu apărăm doar cauza unui partid, ci valorile democratice şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, indiferent de apartenenţa lor politică", a declarat Marian Neacşu, secretar general al PSD, pentru MEDIAFAX.
Cât priveşte acuzaţiile preşedintelui Kaus Iohannis şi a liderilor Opoziţiei cu privire la iniţiativa PSD de a ieşi în stradă, secretarul general al PSD spune că formaţiunea pe care o reprezintă nu organizează un miting pentru a apăra "putere obţinută nedemocratic".
"În decembrie 2016, au avut loc alegeri, iar PSD a ajuns la guvernare în mod democratic. PSD guvernează România în mod democratic. Nedemocratică este acţiunea permanentă împotriva votului popular, abuzul de putere al unor instituţii de forţă. Împotriva acestor abuzuri noi am decis că este cazul să protestăm acum. Mitingul nostru este un exerciţiu al libertăţii de întrunire şi al libertăţii de exprimare. Acestea sunt categoric drepturi democratice", mai susţine Marian Neacşu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu